Sprijiniti-l pe Dr. Rusu

ANESTEZIA RATIUNII

Cum vrea Parchetul sa condamne UN OM BUN: doctorul RUSU

Doctorul RUSU FLORIN este un nume in anestezia romaneasca. Un nume care trebuie scris cu litere mari. Este cel care a salvat mii de vieti in zile si nopti de garda, in ceasuri de cumpana sau in zile noroase in care parintii unor suflete pure, de copii, au intrezarit lumina calda a soarelui vietii care le era mai draga decat propriul suflet, daruita de acest om, cu modestie, intelegere, atasament fata de suferintele celor mici.


Un OM ale carui calitati au fost, nu o data, pretuite de lumea medicala sau de cea a societatii civile. Un om care a facut si face cinste Spitalului Grigore Alexandrescu si Sectiei de Terapie Intensiva. Ne-am obisnuit sa il vedem in fotografii purtand cu litere de-o schioapa titluri de lauda a meritelor sale fie pentru ca a salvat cei cinci bebelusi arsi intr-un incendiu, fie ca a ingrijit exemplar cele doua siameze, fie ca a reusit sa aduca o contributie la evolutia stiintei si lumii medicale. Numerosi copii cu afectiuni incurabile si care se aflau in centre specializate i-au fost pacienti – copii cu infectie HIV-SIDA care, fie necesitau ingrijiri specializate, fie interventii chirurgicale (participant la misiunea Franceza de operatii a copiilor sectia HIV-SIDA din spitalele BALS si BABES). Sa fi primit de la acestia mai mult de un Multumesc domnule doctor ?


Copiii cu dizabilitati grave din Centrul SERA au fost operati in Spitalul Grigore Alexandrescu, anesteziile fiind efectuate de acelasi doctor. Oare si acesti copii au putut oferi mai mult de un zambet de multumire?

I-au fost alaturi profesionisti din domeniul medical, oameni de cultura, directori de firme, personalitati din viata sociala dar, in primul rand i-au fost alaturi miile de copii carora le-a acordat atentia, grija si, de ce sa nu o spunem, cate o particica din sufletul sau mare.

Pentru meritele sale a fost decorat cu ORDINUL NATIONAL SERVICIUL CREDINCIOS IN GRAD DE CAVALER STEAUA ROMANIEI IN GRAD DE CAVALER, fiind astfel recompensat moral pentru efortul sau.


Un excelent profesionist din echipa „DARUIRE” care a primit „DIPLOMA de OM BUN”. Si a primit-o pentru ca toata viata sa a daruit, fara a pretinde vreo data bani sau alte foloase, fara a-si conditiona actul medical de vreo recompensa, un simplu multumesc fiind de cele mai multe ori rasplata efortului sau. Asta nu inseamna ca unii dintre noi nu au dorit sa-i multumeasca si sa-si arate recunostinta si altfel, uneori cu o sticla de apa minerala, alteori cu mai mult, fiecare dupa cum a simtit pe moment.


Ultimele zile au improscat imaginea acestui OM cu multa si nemeritata mizerie. Ziare si televiziuni au preluat neconditionat informatii inoculate de Parchetul care s-a dezlantuit cu o furie nebuna asupra echipei medicale de la Spitalul Grigore Alexandrescu. Culmea este, ca cel vizat pare a fi doar doctorul Rusu, numai fotografia sa fiind postata in publicatii sau la televizor.


Parchetul, un organism fara cap de mai multa vreme, stiut fiind ca la conducerea acesteia nu este numita o persoana in mod definitiv este, se pare, asmutita asupra lumii medicale intr-o campanie fara precedent.


Victima a acestei campanii in care se doreste „sange”, dar nu pentru transfuziile absolut necesare, a cazut acest om care nu a pretins absolut nimic, care nu a conditionat niciodata actul sau medical, nu a mandatat pe nimeni sa ceara ceva in locul sau.


Cum au fost „convinse” trei persoane sa dea declaratii este usor sa ne imaginam. Cert este insa ca mai multe persoane nu au cedat presiunilor si au declarat ca doctorul Rusu nu le-a pretins nimic si nu a conditionat actul medical de primirea unor foloase necuvenite. Asupra acestor aspecte Parchetul pastreaza tacerea suspecta.


Pentru a-si sustine subreda acuzatie, Parchetul simte nevoia de a manipula opinia publica si, de ce nu, si pe cea a magistratilor care vor judeca in curand cererea de arestare a acestui medic. Si a apelat la tot arsenalul sau de influenta, aruncand in presa documente trunchiate sau informatii neadevarate, care isi gasesc usor drumul in goana dupa scandal, foamea de senzational si setea de linsaj mediatic.


In anestezia care a cuprins ratiunea celor care acuza fara remuscari si fara dovezi certe, prezumtia de nevinovatie este doar un moft ce poate fi ignorat pentru ca puterea este in mainile acuzatorului iar drepturile omului sunt in Romania, din ce in ce mai mult, doar pe hartie. Retinut intr-o luni de cosmar, la ora pranzului, tinut fara hrana si medicamente pana a doua zi la ora 13, intimidat, presat sa declare ceea ce nu a facut si amenintat ca va sta in puscarie, doctorul Rusu este o noua victima a unui sistem bolnav, politienesc, brutal.


Speriati poate de aceasta campanie, cativa confrati fac pasul inapoi si condamna fara vlaga fapte despre care nu cunosc decat din relatarile procuraturii. Unde este spiritul care anima orice breasla?


Asa stand lucrurile este timpul unei mobilizari a celor care il cunosc ca om, ca medic, ca profesionist, ca persoana devotata carierei si profesiei sale, pentru a trezi la realitate pe cei care uita ca exista drepturi care nu trebuie incalcate, ca un om este nevinovat pana la condamnarea sa, ca nu te poti juca cu cariera, sanatatea sau viata cuiva numai pentru a da satisfactie in campaniile care periodic vizeaza anumite segmente ale societatii.


Daca confratii sai nu gasesc puterea coeziunii in profesie sau, speriati prin vorbe voalate si insidioase se retrag in umbra tacerii, este timpul ca acele glasuri care s-au facut auzite in cazul altui medic recunoscut pentru meritele sale in urgentele medicale sa strige pentru salvarea acestui om acuzat pe nedrept.


Cui foloseste ca acest om sa fie inchis cu infractorii care au ucis, au violat, au talharit? Cine isi doreste asa de mult locul sau capul lui pentru ca, acum in postul pastelui, sa fie luat de langa copii sai si de langa copiii nostri si dus dupa gratii omorandu-i astfel onoarea, demnitatea, sufletul?


Este timpul ca noi, parintii unor copii salvati de acest OM sa spunem NU ACESTOR PRACTICI INCORECTE, sa oprim nebunia declansata impotriva lui. Este timpul ca cei mici, care au primit bucatele din sufletul acestui minunat specialist sa ofere putin ajutor din sufletele lor curate, strigand cu totii impotriva arestarii si condamarii unui om nevinovat.


Nu numai copii au nevoie de terapie intensiva dar si Parchetul trebuie sa primeasca un tratament eficace de la terapia intensiva a societatii civilizate, tratament care sa il faca sa inteleaga drepturile si libertatile de care ne bucuram, ca traim intr-un stat de drept si nu in unul politienesc.


Semneaza aceasta petitie alaturi de noi. www.petitieonline.com/spijiniti-l_pe_dr_rusu_florin

Striga NU arestarii si condamnarii doctorului RUSU!