Ofelia BÎRSAN ANDREIȚĂ, în 1995 la absolvirea facultății, a ales să reprezinte subtilitatea rafinată a rațiunii și a convingerii ca Avocat, renunțând la o carieră în Magistratură.
Are o experiență juridică în domeniul litigiilor naționale, o cunoaștere aprofundată a materiilor de drept, acoperind, în special ȋntreaga arie de litigii și tranzacții comerciale. Experința sa prin practica îndelungată se extinde și asupra drepturilor reale, proceduri administrative diverse, contenciosul administrativ-fiscal, achiziții publice, drepturile de proprietate intelectuală, negocieri privind contractele colective de muncă și conflictele dintre angajați și angajatori.
Asigură, pentru mai multe persoane juridice, asistența juridică neîntreruptă de mai mult de 20 de ani, în toate problemele de drept societar (negocieri, asocieri, fuziuni, divizări, preluări fond de comerț, proceduri administrative în relaţia cu autoritățile publice centrale și locale, etc).
A reprezentat cu succes instituții publice în litigii de achiziții publice, precum și în diverse proceduri administrative.
S-a specializat în decursul timpului si în probleme de drepturi ale angajaților și ale funcționarilor publici, obținând succese deosebite în litigiile cu angajatorii/instituții publice.
Este apreciată pentru creativitatea sa, pentru capacitatea de analiză, atitudinea calmă, deschisă și convingatoare ȋn relația cu clienții, precum si pentru capacitatea de a găsi soluții convenabile pentru părțile aflate în litigiu.
Este absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității București (1995); Membră a Baroului București începând din anul 1995.
Asistent Universitar (1995 – 2012) – Catedra de Drept Public, Specialitatea Drept Constituțional și Instituții Politice.
Este autor și coautor al unor articole și studii apărute în reviste de prestigiu, în principal în domeniul dreptului constituțional.