Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandamiei COVID-19 avem instituit un nou sistem de răspunderi și sancțiuni pe perioada stării de alertă pe care am prezentat-o, în lumina noilor reglementări, în materialul Q&A, disponibil aici.
Astfel, încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, după caz. În prezentul material ne vom apleca atenția asupra sancțiunilor contravenționale instituite prin actul normativ emis de către Parlamentul României.
După cum am văzut, tranziția de la starea de urgență la starea de alertă a fost una dificilă. De altfel, Curtea Constituțională a statuat că actul normativ care restrânge/afectează drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor sau instituții fundamentale ale statului cade în sfera interdicției prevăzute de art.115 alin.(6) din Constituție. Prin urmare, respectând cadrul constituțional rezultat ca urmare a revizuirii Legii fundamentale din anul 2003, o reglementare cu un atare obiect nu poate fi decât o lege, ca act formal al Parlamentului, deci nu orice act cu putere de lege cum sunt ordonanțele Guvernului.
Tocmai de aceea era necesară adoptarea unei legi de către Parlament care să restrângă drepturile și libertățile fundamentale și care să stabilească un regim sancționator coerent și proporțional sub aspectul minimului și maximului special al amenzii contravenționale.
În cele trei zile până la intrarea în vigoare a Legii nr. 55/2020, publicată în Monitorul Oficial din data de 15 mai 2020, autoritățile au încercat să acopere „vidul legislativ” din perioada 15 mai – 17 mai 2020. Din acest motiv, Guvernul României a emis ordonanța de urgență, iar Comitetul Național pentru Situații de Urgență a emis Hotărârea nr. 24/2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel național și a măsurilor de prevenire și control al infecțiilor, în contextul situației epidemiologice generate de virusul SARS-CoV-2.
Deși aceste două acte normative indicate în paragraful anterior au impus o serie de restricții și restrângeri ale drepturilor, în opinia noastră acestea sunt nelegale și neconstituționale, întrucât încalcă un atribut exclusiv al Parlamentului, ținând seama și de interpretarea dată art. 53 și art. 115 alin. (6) din Constituție prin cele două decizii ale Curții Constituționale despre care am mai făcut vorbire:
- Decizia nr. 152/2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9, art. 14 lit. c^1 )-f) și ale art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență și a ordonanței de urgență, în ansamblul său, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, în ansamblul să, despre efectele căreia am scris aici;
- Decizia nr. 157/2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 lit. f) și ale art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, despre care am scris aici
Prin urmare, persoanele care au fost sancționate ori au suferit prejudicii în perioada 15-17 mai ca urmare a modalității în care și-au exercitat o drepturile fundamentale restrânse prin Hotărâres CNSU nr. 24/2020, precum dreptul la libera circulație, dreptul la libera exercitare a activității economice, vor putea contesta în instanță sancțiunile primite și vor putea cere repararea prejudiciului.
În ceea ce privește sancțiunile contravenționale stablite pe perioada stării de alertă, astfel cum au fost reglementate prin art. 65-70 din Legea nr. 55/2020, regăsiți mai jos un tabel prin care am centralizat atât faptele contravenționale, cât și baza legislativă incidentă, organul constatator și cuantumul amenzii.
Fapta contravențională | Organ constatator și care aplică sancțiunile | Baza legală din Legea nr. 55/2020 | Cuantum amendă (minim – maxim special) |
neluarea de către conducătorii serviciilor de asistență socială a măsurilor referitoare la adaptarea programului de lucru sau la permanentizarea activității | inspectorii de muncă | art. 65 lit. a) rap. la art. 5 alin. (1) lit. e) | Min: 1.000 Max: 5.000 |
neluarea de către conducătorii autorităţilor sau instituţiilor la nivelul cărora sunt constituite centrele operative pentru situaţii de urgenţă a măsurilor pentru permanentizarea activităţii | personalul de control din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, precum și subofițerii și ofițerii de pompieri și de protecție civilă | art. 65 lit. b) rap. la art. 5 alin. (1) lit. f) | Min: 1.000 Max: 5.000 |
neexecutarea măsurilor referitoare la evacuarea temporară a persoanelor și bunurilor din zona afectată sau posibil afectată de către personalul instituțiilor și autorităților publice desemnate să pună în aplicare aceste măsuri | personalul de control din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, precum și subofițerii și ofițerii de pompieri și de protecție civilă | art. 65 lit. c) rap. la art. 5 alin. (1) lit. a) | Min: 500 Max: 2.500 |
împiedicarea de către orice persoană fizică a executării măsurilor de evacuare temporară a persoanelor și bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată | personalul de control din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, precum și subofițerii și ofițerii de pompieri și de protecție civilă sau agenții și ofițerii de poliție,subofițerii de jandarmi, polițiști locali | art. 65 lit. d) rap. la art. 5 alin. (1) lit. a) | Min: 500 Max: 2.500 |
împiedicarea de către orice persoană fizică a distribuirii ajutoarelor de primă necesitate pentru persoanele și animalele afectate | personalul de control din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, precum și subofițerii și ofițerii de pompieri și de protecție civilă sau agenții și ofițerii de poliție,subofițerii de jandarmi, polițiști locali | art. 65 lit. e) rap. la art. 5 alin. (1) lit. b) | Min: 500 Max: 2.500 |
neefectuarea lucrărilor stabilite referitoare la modificarea de urgență a mediului înconjurător și infrastructurii, de către personalul instituțiilor și autorităților publice desemnate prin hotărâri ale comitetelor pentru situații de urgență | personalul de control din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, precum și subofițerii și ofițerii de pompieri și de protecție civilă | art. 65 lit. f) rap. la art. 5 alin. (1) lit. c) | Min: 1.000 Max: 5.000 |
împiedicarea de către orice persoană fizică a efectuării lucrărilor referitoare la modificarea de urgență a mediului înconjurător și infrastructurii | personalul de control din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, precum și subofițerii și ofițerii de pompieri și de protecție civilă sau agenții și ofițerii de poliție,subofițerii de jandarmi, polițiști locali | art. 65 lit. g) rap. la art. 5 alin. (1) lit. c) | Min: 500 Max: 2.500 |
nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor transmiterii virusului | personalul de control din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, precum și subofițerii și ofițerii de pompieri și de protecție civilă sau agenții și ofițerii de poliție,subofițerii de jandarmi, polițiști locali | art. 65 lit. h) rap. la art. 5 alin. (1) lit. d) | Min: 500 Max: 2.500 |
nerespectarea de către persoanele fizice a izolării la domiciliu | personalul de control din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, precum și subofițerii și ofițerii de pompieri și de protecție civilă sau agenții și ofițerii de poliție,subofițerii de jandarmi, polițiști locali | art. 65 lit. i) rap. la art. 5 alin. (1) lit. d) | Min: 1.000 Max: 5.000 |
nerespectarea interdicției de organizare de mitinguri, demonstrații, proteste, concerte, sau alte tipuri de întruniri, în spații deschise, ori de întruniri legate de activități culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise | personalul de control din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, precum și subofițerii și ofițerii de pompieri și de protecție civilă sau agenții și ofițerii de poliție,subofițerii de jandarmi, polițiști locali | art. 65 lit. j) rap. la art. 5 alin. (1) lit. a) | Min: 3.000 Max: 15.000 |
participarea la mitinguri, demonstrații, proteste, concerte, sau la alte tipuri de întruniri, în spații deschise, ori la întruniri legate de activități culturale, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise | personalul de control din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, precum și subofițerii și ofițerii de pompieri și de protecție civilă sau agenții și ofițerii de poliție,subofițerii de jandarmi, polițiști locali | art. 65 lit. k) rap. la art. 5 alin. (1) lit. a) | Min: 500 Max: 2.500 |
desfășurarea de către organizatori a mitingurilor, demonstrațiilor, protestelor, concertelor sau altor tipuri de întruniri, în spații deschise, ori a întrunirilor legate de activități culturale, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise, cu nerespectarea măsurilor stabilite | personalul de control din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, precum și subofițerii și ofițerii de pompieri și de protecție civilă sau agenții și ofițerii de poliție,subofițerii de jandarmi, polițiști locali | art. 65 lit. l) rap. la art. 5 alin. (1) lit. a) | Min: 2.000 Max: 10.000 |
circulația persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile și, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă | personalul de control din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, precum și subofițerii și ofițerii de pompieri și de protecție civilă sau agenții și ofițerii de poliție,subofițerii de jandarmi, polițiști locali | art. 65 lit. m) rap. la art. 5 alin. (1) lit. b) | Min: 500 Max: 2.500 |
nerespectarea de către persoanele fizice a interdicției de ieșire din zonele stabilite sau încălcarea intervalelor orare în care este permisă ieșirea din aceste zone | personalul de control din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, precum și subofițerii și ofițerii de pompieri și de protecție civilă sau agenții și ofițerii de poliție,subofițerii de jandarmi, polițiști locali | art. 65 lit. n) rap. la art. 5 alin. (1) lit. c) | Min: 500 Max: 2.500 |
nerespectarea de către persoanele fizice a interdicţiei de ieşire din clădirile, localităţile sau zonele geografice în care a fost instituită carantina | personalul de control din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, precum și subofițerii și ofițerii de pompieri și de protecție civilă sau agenții și ofițerii de poliție,subofițerii de jandarmi, polițiști locali | art. 65 lit. o) rap. la art. 5 alin. (1) lit. c) | Min: 1.000 Max: 5.000 |
nerespectarea de către operatori a restricționării transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul, ori încălcarea intervalelor orare în care acestea sunt permis | personalul desemnat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor sau agenții și ofițerii de poliție rutieră | art. 65 lit. p) rap. la art. 5 alin. (1) lit. d) | Min: 3.000 Max: 15.000 |
nerespectarea de către conducătorii instituțiilor sau operatorilor economici a condițiilor referitoare la desfășurarea activității | inspectorii de muncă | art. 65 lit. q) rap. la art. 5 alin. (1) lit. f) | Min: 1.000 Max: 5.000 |
nerespectarea de către conducătorii instituțiilor sau operatorilor economici a măsurilor referitoare la suspendarea activității | inspectorii de muncă sau agenții și ofițerii de poliție, subofițerii de jandarmi, polițiști locali | art. 65 lit. r) rap. la art. 5 alin. (1) lit. f) | Min: 2.000 Max: 10.000 |
neefectuarea lucrărilor pentru demolarea parțială sau totală a unor construcții, instalații sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantații sau păduri, de către persoanele fizice sau juridice ori de către personalul instituțiilor și autorităților publice desemnate | personalul de control din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, precum și subofițerii și ofițerii de pompieri și de protecție civilă | art. 65 lit. s) rap. la art. 5 alin. (1) lit. g) | Min: 1.000 Max: 5.000 |
împiedicarea de către orice persoană fizică a efectuării lucrărilor pentru demolarea parțială sau totală a unor construcții, instalații sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantații sau păduri | personalul de control din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, precum și subofițerii și ofițerii de pompieri și de protecție civilă sau agenții și ofițerii de poliție,subofițerii de jandarmi, polițiști locali | art. 65 lit. ș) rap. la art. 5 alin. (1) lit. h) | Min: 500 Max: 2.500 |
Precizăm faptul că în materie contravenționale, aceste dispoziții se completează cu normele de drept comun în domeniul contravențional, respectiv OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Să achit amenda sau să contest procesul-verbal de sancționare și constatare a contravenției?
În cazul în care pe perioada stării de alertă sunteți sancționați contravențional, trebuie să cunoașteți faptul că potrivit Legii nr. 55/2020 puteți achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului- verbal, jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator pentru contravențiile prevăzute de lege.
Observăm așadar o derogare de la regimul sancționator prevăzut de OG nr. 2/2001 care prevede la art. 28 alin. (1) următoarele:
„Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului- verbal, jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.”
Așadar, dacă ați fost sancționat cu 700 de lei pentru că nu ați purtat masca de protecție în autobuz, un mijloc de transport în comun, puteți achita 350 lei în cel mult 15 zile, jumătate din cuantumul amenzii aplicate, iar nu 250 lei reprezentând jumătate din minimul prevăzut de Legea nr. 55/2020, respectiv 500 de lei.
Sumele provenite din amenzile aplicate pentru contravențiile prevăzute de Legea nr. 55/2020 se fac venit integral la bugetul de stat.
În schimb, dacă alegeți să contestați procesul-verbal de constatare a contraveției și de aplicare a sancțiunii, potrivit art. 31 alin. (1) din OG nr. 2/2001 puteți formula plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal.
Este important să știți că din punct de vedere a competenței materiale și teritoriale a instanțelor, plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Spre exemplu, domnul X se află în măsura izolării la domiciliul său din București, întrucât a luat contact cu o persoană infectată. Însă, într-un week-end din cele două săptămâni cât trebuie să stea în izolare, domnul X pleacă la munte, la Bușteni. În Comarnic, la un control de rutină pe DN1, polițiștii i-au cerut documentele și l-au găsit în baza de date a DSP ca aflat în izolare la domiciliu. Domnul X este amendat contravențional cu 4000 lei. Domnul X poate formula plângere împotriva procesului-verbal de sancționare doar la Judecătoria Sinaia, orașul Comarnic unde a fost săvârșită contravenția aflându-se în circumscripția Judecătoriei Sinaia.
Plângerea suspendă executarea și se soluționează cu precădere de către instanțe.
Echipa noastră de avocați vă stă la dispoziție pentru orice chestiuni legate de contestarea sancțiunilor contravenționale, redactarea plângerilor contravenționale, asigurând asistență și reprezentare în fața instanțelor de judecată.
Photo by William Sun from Pexels