În actualul context epidemiologic, în fiecare dintre noi se naște întrebarea: am avut vreun risc de sănătate întâlnindu-mă cu o anumită persoană?
Este firesc să gândim așa, adversarul nostru, al tuturor, fiind invizibil și extrem de insidios.
Vă asigurăm pe această cale că niciunul din avocații societății noastre nu a prezentat simptome caracteristice infecției cu Covid-19, nu a fost supus niciunei măsuri de carantină, izolare sau suspiciune de a fi contactat o astfel de infecție.
Niciunul din avocații societății nu îndeplinește, din fericire, condițiile pentru a fi considerat contact direct al unei persoane infectate sau suspectate de a fi fost infectată.
Ca urmare, toate întâlnirile pe care le-am avut cu clienții în ultima perioadă, nu pot fi apreciate ca având vreun grad de risc pentru sănătatea acestora.
Din motive de prudență, am sistat în ultima săptămână întâlnirile la sediul biroului de lucru, au fost dezinfectate sistematic birourile, scările de acces, ușile, mobilierul, corespondența (cât a fost posibil pentru a nu fi deteriorată) și au fost luate măsuri pentru limitarea accesului persoanelor străine în sediu.
În același context, avem rugămintea ca oricare dintre dumneavoastră, în măsura în care ar deveni suspect, contact sau va fi diagnosticat cu infecția Covid-19 să ne anunțe de urgență pentru a nu pune în pericol alte persoane și nici activitatea care se desfășoarăîn interesul fiecăruia dintre dumneavoastră.
Apelăm la seriozitatea și responsabilitatea fiecărui client, rugându-vă a avea în vedere că fiecare dintre noi are familie (cu batrâni și/sau copii), rude, prieteni sau doar persoane la care țin foarte mult.
Vă asigurăm de întreaga noastră prețuire.
FIECARE DINTRE DUMNEAVOASTRĂ ESTE IMPORTANT PENTRU NOI ȘI TOȚI SUNTEM IMPORTANȚI PENTRU CEILALȚI!
Echipa S.C.A. „BÎRSAN , POPESCU ȘI ASOCIAȚII” – Avocați, prieteni, colaboratori.